-
Procedura este dureroasă
Procedura medicală se desfășoară sub anestezie locală, astfel că pacientul nu resimte nicio durere în timpul intervenției. În momentul în care efectul anesteziei dispare, pacientul poate resimți un disconfort ușor, care va dispărea odată cu administrarea antiinflamatoarelor recomandate după o astfel de procedură.
-
Implantul dentar nu rezistă foarte mult timp
Rezistența unui implant depinde de la o persoana la alta, dar și în funcție de modul în care regulile normale de igienă orală sunt respectate. Potrivit statisticilor, după 10 ani de la procedura medicală, gradul de retenție al implanturilor este de aproximativ 95%.
-
Există limită de vârstă
Această afirmație este pe jumătate adevarată. Implantul dentar nu se adresează persoanelor cu vârsta mai mică de 20 de ani, întrucât oasele maxilare nu sunt dezvoltate definitiv până la această vârstă. În schimb, nu există limită superioară de vârstă, important fiind de când lipsește dintele de pe arcadă și starea generală de sănătate a pacientului.
-
Implantul dentar necesită o îngrijire specială
Nu există o întreținere specială necesară, trebuie doar să aveți o igienă orală cât mai corectă, așa cum este recomandat și în cazul celorlalți dinți. Practic, este suficient să vă spălați pe dinți zilnic după mesele principale și să utilizați în mod regulat apa de gură și ața dentară.
-
Prețul implantului este foarte mare
Dacă privești implantul dentar ca pe o investiție pe termen lung, ca pe o metodă care va restabili echilibrul sănătos al danturii tale, prețul nu intră în discuție. Spre deosebire de protezele mobile, sau fixe, care, în timp favorizează retracția gingivală, implantul dentar are proprietățile unui dinte natural, fiind ideal pentru a păstra sănătatea dinților învecinați și gingiilor.
Sănătatea orală este extrem de importantă, atât pentru starea generală de bine, cât și ca un factor decisive al încrederii în sine, așa că nu aștepta să iei cea mai bună decizie pentru zâmbetul tău. În ceea ce privește serviciile de implantologie dentară, informează-te DOAR de la specialiști și consultă-te cu medicul tău stomatolog.
Suntem aici, pentru tine, de aceea ne poți scrie pe info@dentetico.ro sau ne poți suna la numărul de telefon 0721904777 pentru a-ți oferi toate informațiile de care ai nevoie.
Zâmbetul perfect există și poate fi chiar zâmbetul tău!
Ne găsești și pe