Prima problemă a periajului dentar este aceea că multe persoane practică un periaj incorect, prea abraziv şi prea frecvent. Smalţul dinţilor se subţiază, iar gingiile se retrag, se atrofiază, apare așa zisa retracție gingivală. Odată cu această retracție gingivală are loc și diminuarea masei osoase situate sub rebordul gingival, ajungându-se la expunerea rădăcinilor dinţilor fapt ce are drept rezultat sensibilizarea dinților și apariția leziunilor cuneiforme și a cariilor de colet.
Ceea ce ne dorim să transmitem este că oamenii se spală pe dinţi prea puternic fără a curăţa, cu adevărat, zonele în care apar cele mai multe afecţiuni ale dinţilor. Periuţele de dinţi, pasta de dinţi sau apa de gură nu sunt eficiente în zonele dintre dinţi, indiferent de cât de frumos sunt reprezentate anunţurile reclamelor publicitare.
Doar aţa dentară sau alte dispozitive de curăţare interdentară (dușuri bucale, air floss, air flow) pot distruge placa bacteriană de la nivelul spaţiilor dintre dinţi. În consecință, mulți dintre noi ajungem să ne deteriorăm, în timp, dinţii şi gingiile sănătoase printr-un periaj dentar excesiv și intempestiv.
Acest obicei, al periajului excesiv, cu periuţe de dinţi din nailon, poate avea drept rezultat afectarea ireversibilă a smalțului dentar și a gingiilor, afecţiuni cunoscute sub numele de leziuni cuneiforme, la nivelul smalțului sau retracție gingivală ireversibilă, la nivelul gingiilor.
Ce trebuie să faci pentru a-ți curăța în mod corect cavitatea bucală?
Nu trebuie să lăsăm obiceiurile vicioase – cum este periajul greșit – să ajungă să ne degradeze ireversibil starea de sănătate a dinților și gingiilor.
Începând de astăzi vom peria dinții cu blândețe, cu perii de dinți medii sau soft, vom evita mișcările tip ”fierăstrău”, vom folosi mijloace moderne de igienizare bucală – duș bucal, air floss, și vom merge la medicul stomatolog, pentru un control de rutină, o dată la șase luni.
Ne dorim, ca prin articole educative și cu un conținut informațional corect, să explicăm, pe înțelesul tuturor importanța prevenției și realizării unei igiene dentare corecte. Vă stăm la dispoziție pentru informații suplimentare și programări, la numărul de telefon 0721904777 sau pe adresa de email info@dentetico.ro
Zâmbetul perfect există și poate fi chiar zâmbetul tău!
Ne găsești și pe